En hora buena, madridistas!

M-am trezit la ora 8.00 în loc de 6.00 şi m-am dus la autogară. Dar surpriză, nu aveau bilete decât pentru ora 10.00, la clasa VIP. Cum vroiam sa ajung să vad meciul, accept să iau biletul acesta. La ora 10.00 plec. Super autocar: TV, mâncare, muzică, wc, scaune super confortabile etc. Pun două filme: Majestic (cu Jim Carrey) şi Nash Pluto (cu Eddie Murphy). Ce ca lumea că nu le-am văzut! Beau puţină coca cola, citesc Marca şi mă uit la film, dar din când în când mă uit pe fereastră şi mă gândesc la meci. Este o zi importantă pentru mine pentru că îmi implinesc cel mai mare vis al meu: să văd Real Madrid in action! Let’s see!

Drumul durează patru ore jumate. Intrăm în Madrid. Ce oraş… Cobor din autobuz şi mă duc cu metroul direct la Santiago Bernabeu. Linea 10 e cea care duce acolo. Cum ies de la metrou, imediat în stânga, văd stadionul. Nu realizam că e Santiago Bernabeu. Mă uitam şi tot uitam şi nu parcă nu înţelegeam nimic. Era atât de frumos, iar emotziile erau de tot felul…iar eu parcă eram de neclintit. Mă duc să iau bilet. Găsesc cu 20 de euro, în spatele porţii, lângă corner, la linia 20. Mmm… aproape de teren. Exact cum îmi doream…Apoi, intru în Tienda să vă ce pot să-mi iau. Nu e mare magazinul, cum mă gândeam io. Dar are tot ce vrei, numai să poţi să cumperi. Mă uit, mă uit… îmi fac o poză cu Raul (jucătorul meu favorit).

Meciul

Îl sun pe fratele meu, Alin, să-l întreb ce-şi doreşte. Nu prea e hotărât, dar ştiu că îi place de Zidane… În final cumpăr. Un fular, o şapcă cu Zidane, un ceas de noptieră, un tablou cu Real, nişte insigne. Abia aştept meciul. Dar trebuie mai întâi să mă cazez. Era ora 17.00. Mă duc la strada Atocha, pe care o găsisem pe net. Primul hostal în care intru, îmi place, camera costa 26 de euro, o iau. Are de toate şi e cât de cât dichisită. Acum trebuie să mănânc ceva şi să mă pregătesc de meci. Îmi cumpăr nişte alimente, îmi fac nişte sandwichuri , mă spăl şi plec. Am fularul şi ghiozdanul cu mine, dar cel mai important e aparatul foto (dar şi biletul). Iau metroul şi mă duc. Trece foarte greu vremea. Sunt nerăbdător.

Găsesc poarta 18, intru, mă verifică un nene, îmi cumpăr un suc şi văd cu coada ochiului o parte din stadion. Intru. Şocant. Mă uit la stadion, plâng şi nu-mi vine să cred. De fapt, stadionul mi se pare mai mic decât la televizor, şi mă simt parcă înghesuit. Oameni buni, eu nu realizez încă unde sunt. Găsesc locul meu: rândul 20, locul 12… cam mici băncuţele pentru fundul meu mare, dar cine avea de gând să stea jos? Era ora 20.00 şi e puţină lume pe stadion. Privesc în jur şi stadionul e exact ca în joc (Fifa). Iar terenul de joc nu mi se pare prea mare, dar e ca o masă de biliard. O grămadă de paznici în jurul terenului, dar puţini fotografi. Intră jucătorii la încălzire. Prima dată vin cei de la Sevilla, apoi ai noştri. Încep tirurile de fotografii. Cum eram departe de ei, cobor jos, şi mă apropii de colţul terenului să văd mai bine. Beckham mi se pare o femeie care umblă ca un bărbat. Sunt toţi, mai puţin Ronaldo. Şi nu ştiu de ce, dar Zidane conduce încălzirea. Fac streching, şi io cu ei. Fac poze. Ce ca lumea!!!  Sunt la circa 10 metri de mine. Raul e foarte calm şi inteligent, se încălzeşte foarte bine. Numai Guti e cu bâza. Se încălzesc, schimba 2-3 pase şi dupa aia trag la poartă. Deci Roberto Carlos, pasează cu o precizie nemaiîntâlnită. Iar Raul când loveşte mingea, o loveşte într-un mod diferit, dar ft bine. În poartă e Cesar, pentru că îmi zice cineva de lângă, că în Cupă, el apără. Eu speram să-l văd pe Casillas.

Termină încălzirea şi se duc la vestiar. Stadionul se umple dintr-o dată. Sună muzica.. Real Madrid! Real Madrid! Se aprind toate luminile. Îl sun pe fratele meu pe care chiar dacă nu-l aud, sper ca el să audă atmosfera de pe stadion. Începe meciul. Atacă la poartă alaltă de unde stau eu. Vine Sevilla călare pe Real, dar şi noi contratacăm. Raul are o ocazie, dar nu ajunge la balon. Apoi, în defensivă, Helguera salvează miraculos un gol ca şi făcut. Se aruncă cu picioarele printre picioarele lui Baptista. Ce tare e! E galactic!    Se joacă cu mingea pe flancuri, în centru, apoi drept spre poartă. Se vede că Raul se simte singur în atac. Am uitat să spun că primul 11 a fost: Cesar, Salgado, R. Carlos, Raul Bravo, Helguera, Zidane, Solari, Guti, Figo, Beckham şi Raul. Altă ocazie pentru Raul. Zidane joacă în spatele lui şi îi furnizează baloane. Guti are sarcini defensive, că nu prea se bagă în atac. Jocul e spectaculos, dar fără gol. Văd stop perfect la Roberto Carlos, Beckham, Zidane şi Figo. Solari e puţin cam abătut. Raul văzându-se singur, încearcă să atragă spre el doi oameni că să-i lase liberi pe ceilalţi. Şi Roberto Carlos mai urcă în atac. Am observat o schema. La cornere, Helguera tot timpul se suie pe un jucator madrilen ca să dea cu capul. Bună idee. Acum rată.

Mai trage şi Sevilla la poartă, dar Cesar e la post. Îl faultează pe Solari şi Figo, dar îşi revin. Se pare că Figo nu, pentru că îl schimbă Quieroz cu Portillo, iar Figo se duce direct la vestiar. Se termină prima repriză. Eu mă duc să mă plimb prin stadion. Urc până la ultimele nivele şi vorbesc cu ai mei acasă. Păcat că meciul nu se vede la tv. Fac poze. De sus, stadionul mi se pare mare. Şi e plin. Revin jucătorii şi mă grăbesc să ajung la locul meu. Pe drum mă gândesc dacă apuc să văd şi eu un gol. Dar să nu fie acuma, pentru că doar ce mi se termină filmul la aparatul foto, şi trebuia să-l schimb. Mă rugam să nu marcăm. Termin de pus filmul, iar la două minute, Solari pe partea stângă face 2-3 fente şi trage. Văd mingea cum vine. E chiar pe direcţia mea. Pac! Se opreşte în plasă. Ohh.. muică.. e gol! Goooool! Ţaf ţaf, fac poză şi încep să strig. Sunt super fericit! Ce golazo! Îl văd în reluare pe ecranele de la presă. 1-0 pt noi.

Aşa mai merge. Se schimbă ritmul. Era minutul 55 (PS: 2 de 5). Jocul continuă când la o poartă când la cealaltă. Eu sper la multe goluri. Îmi zic în gândul meu „ce frumos ar fi dacă ar marca Raul un gol, ar fi ca şi cum mi l-ar dedica mie”. Minutul 75, pasă spre Raul, stop, priveşte portarul şi trage cu efect. Mingea vine frumos şi intră în poartă. E gol! Sar în sus de bucurie! Plâng, strig, urlu. Mor de fericire. Se bucură şi jucătorii chiar în faţa mea, la corner. Fac poze. Ce moment frumos! Se dezlănţuie sărbătoarea. Jocul continuă. E un vacarm. Sper la alte goluri, dar sper să nu primim. Până la urmă se termină 2-0 şi toată lumea e fericită. Mă duc să schimb tricoul cu Raul…. Ce ca lumea ar fi! Dar nu contează, că sunt super fericit. Nu aş vrea să părăsesc stadionul. Dar imi vine o idee. Ce ar fi să mă duc să văd pe unde ies jucătorii. Ies de pe stadion. E full de lume.Toţi se duc la casele lor, numai eu să văd jucătorii.Dar nu ştiu pe unde ies. Noroc că văd un grup de fete în faţa unei porţi strigând: Beckham, Beckham! Aici trebuie să fie.

Mă pregătesc cu aparatul şi aştept. E ora 23.20. Iese prima maşină. E Mejia, care nu a jucat. Apoi urmează Casillas. Ce ca lumea! Ii fac poză. Are un Mini Cooper, dar bagă tare cu el. Urmează restul jucătorilor, Pavon, Zidane (Aline ce mişto că i-am făcut poză), Cambiasso, Guti, Juanfran, Cesar, Raul Bravo. Vine o maşină neagră pentru Florentino. Care iese după 10 minute însoţită de alta. Înaintea lui a ieşit Valdano. Iese şi Raul. Se uită prin jur, îl văd, mă vede … şi îşi aduce aminte de copilărie când jucam noi doi fotbal în curte. Ha ha ha! Îi fac poză. Măi, acuma e la 1 metru de mine. Numai geamul maşinii ne desparte. Ce nebunie! Într-un final ies toţi. Ultimul care a ieşit a fost Roberto Carlos şi ne-a salutat, la fel ca şi Solari şi Salgado.

Până la urmă, sunt mai fericit ca înainte. Era ora 00.00. Mă hotărăsc să ies şi eu cu maşina din parcare. Îmi face cineva poză. Acum încep să filmez la pelicula „Noaptea prin Madrid”. Ajung la ora 01.00 la hostal şi mă odihnesc. Pun ceasul recent cumpărat să mă trezească la ora 07.00 ca să am timp să vizitez. Dar uit să-l pun să sune, şi mă trezesc la 10.30. Predau camera. Imi iau la revedere de la doamnele de acolo care au fost foarte amabile. Şi încep să vizitez Madridul.

Frumusetile Madridului

Prima locaţie, după ce cumpăr trei filme, e Muzeul Reginei Sofia. Are o grămadă de picturi şi sculpturi, dar nu prea înţeleg eu asta. Apoi, Muzeul Prado. Văd un Dali, un Rembrandt, Rafael, etc. Unii pictează religios, alţii abstract. Nu prea le am eu cu astea. Aşa că mă duc spre Puerta del Sol, adică locul unde se sărbătoreşte anul nou. E o piaţă mare, foarte aglomerată. Urmează Plaza Mayor unde o grămadă de studenţi stau la soare. E foarte cald. Dar eu căutam biserica unde urma să se căsătorească prinţul. O găsesc dar era coadă mare sau accesul era permis doar între anumite ore, aşa că îi fac un tur exterior. Din întâmplare, dau de un parc şi o grădină botanică pe lângă palat. Nu ştiu dacă era de ok, dar am intrat liber şi pe acolo în afară de îngrijitori nu era nimeni. Am stat pe o băncuţă şi mă gândeam la ce anume să renunţ pentru că nu putea vizita tot, într-o singură zi. Am zis că în primul rând aş vrea să văd piaţa Cibeles, acolo unde sărbătorim noi fiecare trofeu. Aşa că am pornit pe jos şi am gustat şi din cotidianul din Madrid. E super captivant şi interesant. Şi e multă forfotă. Eram în timpul săptămânii. Ajung la Palacios Telefonica, Bursa de Valori şi parcă Banca Spaniei, acolo unde în centrul lor se află Piaţa Cibeles. E un sens giratoriu şi e foarte greu să ajung acolo. Circulă maşini de zor şi e distanţă mare. Îmi pare rău, chiar imi doream să ajung să arunc o monedă şi să-mi pun o dorinţă. O iau direct pe Paseo Castellana, şi după câteva opriri, ajung din nou la Estadio Santiago Bernabeu. Auzisem ca există un tur al stadionului şi vroiam să ajung să păşesc pe stadion. Spre bucuria mea, văd ca există şi un tur al sălii cu trofee, ca opţional, şi îmi aleg şi asta. De fapt, prima oprire e în sala de trofee, acolo unde pot să spun că am petrecut cea mai multă vreme. Erau sute, dacă nu mii de trofee, medalii, poze, tricouri vechi, filme derulând pe ecrane şi o întreagă istorie scrisă pe pereţi. Meciuri memorabile, povestiri inedite, am stat să le văd sau să le citesc pe toate. Plus ca eram atât de captivat de trofee, mai ales de cupele campionilor. Dar printre ele am vazut şi o cupă albastră din partea lui Politehnica Timişoara ca urmare a unui turneu de mai demult. Am rămas plăcut surprins şi eram mândru. Eram mândru când vedeam poza lui Hagi între jucatorii de seamă, eram mândru să vâd primele ghete ale lui Raul sau cele ale lui Mijatovic din finala cu Juventus. Eram copleşit de tot ce vedeam încât cred ca izbucnisem în lacrimi, că se tot uita lumea mine şi nu înţelegeam de ce. Obosisem de atâta privit şi admirat şi m-am întins pe jos. Mă uitam în jur, şi în afară de mine nu mai era nimeni. Nici un turist. Nici un staff. Stăteam acolo şi mă simţeam parcă la mine acasă. Nu ca un musafir. Ce clipe minunate. La un moment dat, dau peste sala de presă. Acolo unde antrenorii şi jucatorii dau declaraţii după meci. Am vrut să intru dar era închisă. Dintr-o dată şi-a făcut prezenţa un paznic care m-a întrebat ce caut. I-am explicat şi l-am rugat să-mi facă o poză, când dau declaraţii, la panoul cu reclame, exact aşa cum fac jucatorii.

M-a informat că e târziu şi că s-a terminat programul de vizite. Dintr-o dată am devenit trist, vroiam să văd stadionul. Vroiam să păşesc pe gazon. Dar mi-a zis că nu se poate, e prea târziu. Şi mi-am dat seama că chiar aşa era. Era întuneric afară şi pe stadion era o linişte deplină. Mă uitam de sus şi mă uitam la luna de pe cer. Era ceva inedit. Era ca liniştea de după furtună sau ca o sală de spectacole goală, dar încă plină de amintiri. Am încercat să mă ascund după o bancă pe acolo, ca să mai stau ceva timp, dar un alt paznic m-a văzut şi m-a rugat să plec. Aşa am făcut. Pe moment simţeam că am să mai revin curând. Dar din acea zi, nu am mai fost pe Santiago Bernabeu. Imi doresc foarte mult să revin, şi imi doresc să o fac alături de fratele meu şi de prietenii dragi. Doar împreună cu ei, la un meci, mă pot simţi cu adevărat bucuros şi pot simţi gustul victoriei pe deplin. Pentru că acele clipe pe care le trăieşti împreună cu ceilalţi au altă valoare pentru sufletul nostru, iar trăirile şi amintirile nu pot fi uitate.

Am scris aceste rânduri, pe 05.02.2004, pe drumul înapoi către Granada, acolo unde eram student. Şi cu plăcere le citesc an de an. Şi parcă din coincidenţă sau nu, ziua de 5 februarie din fiecare an, este o zi specială pentru mine. Tot pe 5 februarie am luat primul meu salariu, care era de la un patron spaniol şi care mi-a urat En hora buena! Tot pe 5 februarie am cunoscut şi femeia pe care acum o iubesc. Şi tot pe 5 februarie vă împărtăşesc această experienţă. En hora buena madridistas! y Hala Madrid!

ARTICOL SCRIS DE 5INCO